Prezentarea programului de studii universitare de master
Informatică de gestiune

     Programul de studii universitare de master Informatică de gestiune, din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, este conceput pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare ale pieței muncii, într-un domeniu aflat într-o continuă evoluție. Informatica de gestiune reprezintă unul dintre cele mai atractive domenii de studiu din cadrul facultăților de economie și business, oferind pregătire pentru analiza, proiectarea și implementarea sistemelor informatice utilizate în organizații, dezvoltarea și configurarea aplicațiilor software pentru mediul economic, cercetarea și aplicarea noilor tehnologii informatice, precum și dezvoltarea competențelor de programare și administrare a sistemelor informatice.

     Structurat în conformitate cu cerințele Procesului Bologna, programul urmărește dezvoltarea unui profil de competențe avansate, adaptat nevoilor identificate pe piața muncii și în concordanță cu Cadrul Național al Calificărilor. În acest context, absolvenții vor dobândi competențe privind:

  • proiectarea, implementarea și administrarea sistemelor informatice de gestiune;
  • integrarea tehnologiilor informatice cu procesele economice, financiare și administrative;
  • analiza, modelarea și optimizarea fluxurilor informaționale din organizații;
  • asigurarea securității și calității datelor în cadrul sistemelor informatice;
  • dezvoltarea competențelor necesare cercetării, inovării și ocupării unor funcții de conducere sau consultanță în domeniul informaticii economice.

     Misiunea programului constă în formarea specialiștilor capabili să analizeze, să proiecteze și să dezvolte aplicații informatice pentru mediul de afaceri, prin dobândirea competențelor specifice tehnologiilor informaționale și sistemelor informatice, completate de cunoștințe economice solide și de o bază metodologică necesară adaptării la un mediu de afaceri dinamic și digitalizat.

     Obiectivele și profilul de competențe ale programului sunt dezvoltate în concordanță cu cerințele pieței muncii, cu prevederile Cadrului Național al Calificărilor și cu rezultatele procesului de benchmarking, fiind reflectate în structura planului de învățământ și detaliate în fișele disciplinelor.

     Obiectivul general al programului este formarea unor competențe avansate și dezvoltarea unor abilități tehnice specifice domeniului informaticii de gestiune, care să permită absolvenților implicarea profesionistă în analiza și fundamentarea deciziilor manageriale, precum și în dezvoltarea de noi afaceri și poli de inovare tehnologică și economică.

     Obiectivele specifice ale programului de studii universitare de master Informatică de gestiune

     Programul de master Informatică de gestiune urmărește dezvoltarea competențelor privind:

  • modelarea proceselor de afaceri;
  • utilizarea tehnologiilor și mediilor moderne de dezvoltare software pentru aplicații de business;
  • proiectarea și administrarea sistemelor informatice integrate pentru afaceri;
  • implementarea soluțiilor de Business Intelligence și Business Analytics;
  • managementul și auditul sistemelor informatice pentru afaceri;
  • utilizarea tehnologiilor moderne, precum cloud computing, big data, inteligența artificială și bazele de date;
  • auditarea și securizarea sistemelor informatice.

     Programul se adresează absolvenților studiilor universitare de licență interesați de domeniul tehnologiei informației, care doresc să își aprofundeze cunoștințele în domeniul sistemelor informatice și să își dezvolte o carieră în informatica de gestiune.

     Prin structura și conținutul său, programul răspunde cerințelor actuale privind formarea de specialiști capabili să utilizeze tehnologiile informatice în analiza, proiectarea și managementul proceselor economice. Pentru atingerea acestui obiectiv, procesul educațional are la bază o abordare echilibrată, care îmbină pregătirea teoretică cu aplicațiile practice, curriculumul fiind conceput astfel încât să ofere o bază teoretică solidă, necesară rezolvării unei game variate de probleme specifice mediului economic și tehnologic contemporan.